Ascont International este un puternic aliat al celor care urmăresc dezvoltarea şi reuşita afacerii lor. Acordăm consultanţă si servicii companiilor din diverse domenii de activitate, printre care comerţ şi prestări servicii, activitati de IT, producţie, instituţiilor financiare, fonduri europene, organizaţiilor non-profit, precum şi persoanelor fizice, entităţi ce pun preţ pe consultanţa profesională. Ascont International este membră a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) , a Camerei Consultanţilor Fiscali din România (CCF) şi a Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) si a fost infiintata in 2004. Suntem societate de contabilitate, expertiza contabila, audit financiar şi servicii de consultanţa în domeniul financiar-contabil, fiscal, salarizare, resurse umane şi de afaceri, auditarea fondurilor europene. Serviciile noastre se adreseaza atat intreprinderilor mici si mijlocii, cu capital autohton, cat şi investitorilor străini. Cunostintele de specialitate permanent actualizate, experienta în domeniu si responsabilitatea, ne permit sa solutionam si sa anticipam problemele complexe de afaceri cu care se confrunta clientii nostri si le recomandam actiunile cele mai potrivite activitatii lor.